Decizia CCR nr. 95/2020Punctul 23

23. Cu privire la susținerile potrivit cărora art. 85 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 nu este previzibil, nefiind suficient de clar și de precis pentru a putea fi aplicat și, în consecință, s-ar impune, în opinia autorilor excepției, armonizarea acestuia cu art. 2.528 alin. (1) din Codul civil, potrivit căruia „Prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea“, Curtea reține că, prin Decizia nr. 456 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 13 august 2015, paragraful 21, pronunțându-se asupra prevederilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, a observat că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice, conform art. 117 din Legea nr. 188/1999. Or, legislația specifică funcției publice cuprinde reglementări diferite față de legislația muncii. Însuși Codul muncii stabilește prin art. 278 alin. (2) că acesta se aplică „[...] cu titlu de drept comun [...] în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective“. Având în vedere acestea, Curtea nu poate constata că dispozițiile de lege criticate ar fi neclare, nefiind armonizate cu cele ale Codului civil și ale Codului muncii și, prin urmare, ar contraveni art. 1 alin. (5) din Constituție. ...