Decizia CCR nr. 132/2024Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, care obligă experții și instanța de judecată să țină seama de expertizele întocmite de camerele notarilor publici, este neconstituțional prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 44 alin. (3) din Constituție, întrucât stabilirea valorii imobilelor expropriate în funcție de grilele notarilor publici duce la egalizarea nejustificată și arbitrară a valorii unor imobile situate în aceleași zone dintr-o localitate și astfel, nu este îndeplinită condiția justei despăgubiri, cerută imperativ de textul constituțional invocat. Se arată că despăgubirea este dreaptă doar atunci când valoarea acesteia acoperă în totalitate prejudiciul suferit de către cel expropriat. Prevederile constituționale invocate impun o stabilire corectă a acestui prejudiciu, care se poate realiza doar printr-o evaluare individuală a imobilului expropriat, iar nu printr-una generică, minimală și orientativă. Or, astfel cum rezultă din conținutul site-ului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, precum și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, grila notarilor publici conține valorile orientative ale proprietăților imobiliare bazate pe analiza tranzacțiilor efectuate în anii anteriori și pe anticiparea evoluției viitoare, iar utilizarea acestor valori ca referință în rapoartele de evaluare nu se recomandă, deoarece abaterile pot fi semnificative, având în vedere că evaluarea unei proprietăți imobiliare, în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, presupune identificarea proprietății imobiliare și efectuarea inspecției tehnice a acesteia (a se vedea Decizia nr. 2.902/2013 pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție). ...
Sursa oficială ↗