Sari la conținut

Decizia CCR nr. 141/2024Punctul 15

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
19.03.2024
Dosarul
2.576/86/2019

15. Se precizează că, în spețe, pentru a constata dezincriminarea, organele de cercetare penală au realizat, în prealabil, încadrarea juridică a faptelor, analizând latura obiectivă și latura subiectivă ale faptei incriminate. Infracțiunea de abuz în serviciu este, spre deosebire de neglijența în serviciu, o faptă săvârșită cu vinovăție în forma intenției. Or, dacă s-a constatat existența infracțiunii de abuz în serviciu, înseamnă că s-a constatat și vinovăția specifică laturii subiective a acestei fapte, fiind îndeplinite toate condițiile răspunderii penale, care a fost înlăturată doar ca urmare a deciziei Curții Constituționale de dezincriminare. A considera că dezincriminarea, care este o măsură de politică penală, produce efecte retroactive și în plan civil, prin îndreptățirea salariatului la încasarea drepturilor salariale pentru toată perioada în care a operat suspendarea contractului de muncă, echivalează cu o încălcare flagrantă a principiului constituțional al neretroactivității legii în materie civilă. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie