Decizia CCR nr. 56/2024Punctul 3

3. În motivarea obiecției de neconstituționalitate se invocă critici de neconstituționalitate extrinsecă și intrinsecă și se susține, în esență, că în adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2023, care derogă de la prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, ale Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010 și ale Legii nr. 360/2022 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar, pentru exercițiul bugetar aferent anului 2023, nu au fost respectate condițiile impuse de art. 115 alin. (4) din Constituție și dezvoltate în jurisprudența instanței de contencios constituțional. Ca atare, posibilele efecte negative asupra obligațiilor de plată pentru care legislația prevede termene clare puteau fi anticipate și nu sunt nicidecum iminente, astfel că măsurile necesare puteau fi adoptate prin urmarea procedurii parlamentare. Se apreciază că o împrejurare cu caracter de continuitate și la a cărei apariție a contribuit Guvernul însuși prin inactivitate, acesta nedepunând la Parlament niciun proiect de lege care să întrunească exigențele constituționale, nu poate constitui o situație extraordinară, în contextul în care obligațiile de plată erau cunoscute, clare, prevăzute de lege, așa cum precizează chiar Guvernul României în expunerea de motive a proiectului de Lege pentru aprobarea ordonanței de urgență. Prin urmare, se consideră că niciuna dintre soluțiile legislative cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2023 nu se fundamentează pe existența unei situații excepționale a cărei reglementare să nu poată fi amânată, sens în care se invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 366 din 25 iunie 2014 și nr. 761 din 17 decembrie 2014. ...