Decizia CCR nr. 45/2024Punctul 20

20. Curtea învederează faptul că exercitarea dreptului de apreciere este condiționată de realizarea unei analize complete a tuturor aspectelor care descriu situația de fapt. Astfel cum s-a subliniat în literatura de specialitate, dreptul de apreciere nu este însă unul discreționar, ci se bazează pe principiul rezonabilității și proporționalității (M. Brăgaru, T. Anghel, Codul de procedură fiscală adnotat, Editura Rosetti, 2006, p. 36). Prin urmare, respectând limitele atribuțiilor și competențelor sale, organul fiscal are dreptul de apreciere asupra stărilor de fapt fiscale și dreptul/obligația de a adopta o soluție întemeiată pe prevederile legale aplicabile. Aprecierea se bazează pe mijloacele de probă prevăzute de lege și, chiar dacă administrația fiscală are o anumită putere de apreciere și își exercită acest drept, utilizarea acestuia nu poate fi discreționară, organul fiscal trebuind să acționeze rezonabil și echilibrat în toate actele și deciziile sale, asigurând o justă proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestuia. Codul de procedură fiscală stabilește o legătură directă între exercitarea dreptului de apreciere a situației de fapt fiscale și utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege (a se vedea capitolul III al titlului I). În consecință, aprecierile organului fiscal trebuie să fie probate, potrivit legii, evitând abordările parțiale (incomplete) ale situației de fapt. ...