Decizia CCR nr. 739/2023Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului prezent, care apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, excepția de neconstituționalitate fiind o veritabilă excepție. În continuare, arată că textul criticat are un spectru larg de aplicare, fiind interpretat, cu caracter general obligatoriu, de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii. Prin această interpretare, instanța supremă a statuat că textul criticat are în vedere orice motiv care împiedică o punere în executare a unei hotărâri penale de condamnare, inclusiv o eventuală nelegalitate a stării de detenție. În cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate s-a apreciat că o decizie a Curții Constituționale nu poate fi calificată drept un motiv de împiedicare a executării hotărârii penale. Avocatul prezent susține că această interpretare contravine art. 147 din Constituție referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanței de contencios constituțional, precum și art. 1 alin. (3) și (5) cu privire la statul de drept și supremația Constituției. Prezintă elemente ale situației de fapt, arătând că autorul excepției a fost condamnat de un complet nespecializat în materia infracțiunilor de corupție, soluționarea definitivă a cauzei realizându-se înainte de pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 417 din 3 iulie 2019. Arată că în contestația la executare, care vizează doar starea de detenție, nu și hotărârea de condamnare, a arătat că pedeapsa care se executa la acel moment era pronunțată de un complet nelegal constituit, deci, în temeiul art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, detenția nu era legală în condițiile în care instanța care a pronunțat condamnarea nu era competentă. De la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, decizia Curții Constituționale a făcut ca starea de detenție a autorului excepției să devină nelegală. Astfel, prin contestația la executare s-a solicitat punerea în libertate, iar nu lipsirea de efecte juridice a hotărârii de condamnare. Susține că între motivele care justifică formularea unei contestații la executare se numără și cel referitor la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a unei decizii a Curții Constituționale. Arată că instanța supremă a stabilit că motivul anterior menționat nu poate sta la baza formulării unei contestații la executare, ceea ce încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 147. ...