Decizia CCR nr. 737/2023Punctul 10

10. Arată că, după apariția Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în doctrină s-a apreciat că art. 246 din Codul penal, având denumirea marginală „Detunarea licitațiilor publice“, este aplicabil doar în cazul licitațiilor publice organizate de către executorii judecătorești sau de alte organe de executare, fără a fi incident în cazul procedurilor de licitație publică organizată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în lipsa unei norme exprese care să dea un alt sens decât cel prevăzut de Codul de procedură civilă noțiunilor de „licitație publică“ și „preț de adjudecare“. De subliniat este faptul că licitația este un mijloc procedural care asigură valorificarea bunurilor debitorului prin vânzarea silită a acestora, la care se recurge ori de câte ori recuperarea creanței nu poate fi făcută pe o altă cale mai convenabilă creditorului. Din perspectiva definirii termenilor „licitație publică“, „participant“, „înțelegere între participanți“, instanța judecătorească arată că în Codul de procedură civilă - cartea a V-a „Despre executarea silită“, titlul II „Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului“, capitolul II „Urmărirea imobiliară“, secțiunea a 4-a „Vânzarea la licitație publică“ - sunt cuprinse dispozițiile art. 836-839 referitoare la evaluarea imobilului urmărit, stabilirea prețului imobilului și a valorii altor drepturi, punerea în vânzare și publicitatea vânzării, precum și dispozițiile art. 842-846 referitoare la licitația și adjudecarea imobilului, și anume locul licitației și participanții la aceasta, garanția de participare și oferta de cumpărare, amânarea licitației și efectuarea licitației. ...