Decizia CCR nr. 711/2023Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.12.2023 · dosar 2.669/120/2016
Punctul 16
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că instituția expertizei este reglementată în cuprinsul capitolului VII - „Expertiza și constatarea“ al titlului IV - „Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii“ din Partea generală a Codului de procedură penală. Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, expertiza constituie procedeul probatoriu prin care opinia unui expert este folosită în procesul penal pentru constatarea, clarificarea și evaluarea unor fapte sau împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului. La rândul său, raportul de expertiză este reglementat, ca mijloc de probă, la art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală. ...
Sursa oficială ↗