Decizia CCR nr. 690/2023Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.12.2023 · dosar 5.431/2/2017
Punctul 21
21. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, criticile aduse de autoarea excepției țin de interpretarea și aplicarea legii de către instanța judecătorească învestită cu soluționarea cauzei. Astfel, autoarea excepției de neconstituționalitate susține că prevederile art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 nu precizează care este taxa judiciară de timbru datorată în calea de atac în contencios administrativ, reprezentată doar de recurs, fără drept de apel, deci neputând fi aplicabile, astfel, dispozițiile art. 23 din acest act normativ, dispoziții care se referă la apel. Or, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că atribuția sa de soluționare a excepției de neconstituționalitate, statuată de art. 146 lit. d) din Constituție, nu constă în analizarea conformității cu normele fundamentale a anumitor interpretări pe care organe, instituții sau autorități publice competente le dau textelor legale în procesul de aplicare a legii la diferite cazuri și circumstanțe, ci rezidă în controlul efectuat asupra unei pretinse stări de neconstituționalitate extrinsecă sau intrinsecă a unui text legal (a se vedea Decizia nr. 232 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 23 iunie 2014). Așa fiind, aspectele ce țin de modalitatea de interpretare și de aplicare concretă a textelor de lege deduse controlului de constituționalitate excedează atribuțiilor instanței de contencios constituțional. ...
Sursa oficială ↗