Decizia CCR nr. 668/2023Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.11.2023 · dosar 12.451/325/2016
Punctul 12
12. Autorul excepției consideră că reglementarea criticată contravine și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, sens în care arată că potrivit art. 169 din TFUE și art. 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se urmărește asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor. Or, prin modificarea art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, consumatorii care aveau contracte aflate în derulare nu se mai bucură de un nivel ridicat de protecție, ci, dimpotrivă, au fost defavorizați. Nu mai există nicio lege specială care să reglementeze domeniul creditului pentru consum în cazul contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, fiind abrogată expres de ordonanța de urgență antereferită. Așa fiind, prin modificarea art. 95, consumatorii ale căror contracte se aflau în derulare sunt lipsiți de cadrul juridic care trebuia să asigure un nivel ridicat de protecție. Având în vedere că prevederile TFUE au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, apreciază că, în mod evident, modificarea art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și introducerea art. II din Legea nr. 288/2010 este neconstituțională. ...
Sursa oficială ↗