Decizia CCR nr. 679/2023Punctul 7
Punctul 7
7. Astfel, se susține că forma în vigoare a art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2013 stabilește fără niciun echivoc sancțiunea aplicată (revocarea), dar tace cu desăvârșire cu privire la motivele care să fundamenteze aplicarea unei atari sancțiuni. În consecință, procedura de revocare, în ceea ce privește motivele pe care aceasta se întemeiază, nu numai că nu este suficient de clar și explicit stabilită la nivel legislativ, ci, de fapt, nu este stabilită deloc. Înțelesul textului este „tulbure“, în sensul că nu stabilește nici natura și nici felul atribuțiilor încredințate membrului Plenului CES, reprezentant al societății civile, a căror neîndeplinire ori îndeplinire necorespunzătoare atrage revocarea. Mai mult, textul criticat nu stabilește nici modul prin care se poate constata eventuala neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a atribuțiilor și nici modul în care membrul Plenului CES, reprezentant al societății civile, se poate apăra în cursul procedurii care vizează revocarea sa. ...
Sursa oficială ↗