Decizia CCR nr. 641/2023Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, prin derogarea operată de la dispozițiile ce reglementează regimul general al contravențiilor, creează o situație discriminatorie între persoanele care au săvârșit contravenții prevăzute de legislația incidentă în materia pieței de capital și cele care se pot prevala de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Aceasta, întrucât, potrivit art. 21^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în materia pieței de capital sunt soluționate exclusiv conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, context în care persoanele respective pot beneficia de garanțiile normelor generale (prezumția de nevinovăție, suspendarea de drept, efectul suspensiv al executării sancțiunii dispuse prin intermediul actului administrativ contestat până la pronunțarea unei decizii definitive în cauză). Or, faptele de natură contravențională sunt asimilate celor de natură penală, diferența esențială dintre acestea constând în gradul mai redus de pericol social și în sancțiunea mai ușoară prevăzută de lege. Astfel, în materie contravențională se va aplica, similar dreptului penal, prezumția de nevinovăție, sens în care sarcina probei va trebui să revină organului constatator al contravenției, iar nu contravenientului. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunțată în Cauza Öztürk împotriva Germaniei) și a Curții Constituționale (Decizia nr. 251 din 12 iunie 2003), orice acuzat are dreptul la un proces echitabil, iar noțiunea de contravenient în dreptul administrativ folosită de legiuitor nu are sensul unei înfrângeri a prezumției de nevinovăție, fiind asimilată unei proceduri penale. ...