Decizia CCR nr. 606/2023Punctul 8

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la principiul securității raporturilor juridice, pe de o parte, precum și la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de altă parte, reflectată în exercitarea atribuției reglementate de art. 126 alin. (3) din Constituție, cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, și se susține, în esență, că instanța supremă nu poate, prin interpretările aduse prin dezlegarea unor chestiuni de drept, să treacă peste efectele unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-au stabilit drepturi în favoarea persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Or, se arată că prin interpretarea dată de către instanța supremă, conform căreia o „cerere nesoluționată“, în sensul art. 4 din Legea nr. 165/2013, presupune că nu a fost emis încă titlul de proprietate și nu a fost pusă în posesie persoana îndreptățită, indiferent dacă s-a stabilit în favoarea sa dreptul la reconstituire de către o instanță judecătorească, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este lipsită de efecte juridice respectiva hotărâre judecătorească și este răsturnată întreaga ordine juridică. Se mai arată că, mai mult decât atât, emiterea titlului de proprietate și a procesului-verbal de punere în posesie reprezintă operațiuni administrative, care pun în aplicare hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit definitiv că persoana îndreptățită are dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate, iar potrivit jurisprudenței instanței supreme, pronunțată în soluționarea recursurilor în interesul legii, titlul de proprietate emis în aplicarea Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este un act administrativ, în baza cărui se creează raporturi juridice civile vizând dreptul de proprietate. ...