Decizia CCR nr. 625/2023Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prin normele procesual penale criticate este pusă în imposibilitatea de a beneficia în concret de calea de atac a plângerii, iar, față de procedura camerei preliminare, prevăzută de art. 345 din Codul de procedură penală, aceleași persoane interesate se află în situații vădit discriminatorii, deși, cel puțin din perspectiva cererilor și excepțiilor pe care le-ar putea ridica, acestea au aceeași rațiune, fără a exista vreo justificare rezonabilă care să mențină un tratament diferit pentru situații similare. Susține că normele procesual penale criticate sunt restrictive în materie de probatoriu, astfel că accesul la justiție este iluzoriu și contrar dreptului la un recurs efectiv. Susține că prin dispozițiile legale criticate se acceptă posibilitatea ca o procedură de judecată pe fond să se întemeieze pe o procedură anterioară, doar a acuzării, care restrânge dreptul la apărare într-o manieră incompatibilă cu garanțiile dreptului la un proces echitabil. În plus, susține că normele criticate limitează autoritatea judecătorului și puterea de apreciere asupra cauzei cu care este învestit, iar, în ceea ce o privește pe autoarea excepției, aceasta s-ar afla într-o vădită poziție de inferioritate față de procurorul care și-ar fi selectat doar acele probe ce i-au servit rezultatului dorit, autoarea neavând posibilitatea de a contesta în vreun fel procedura de administrare de probe și nici soluția, până la momentul la care s-a adresat judecătorului de cameră preliminară. Totodată, susține că neacordarea plenitudinii de exercițiu în materie de administrare de probatoriu afectează și principiul prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - recunoscut numai în materie penală, întrucât obiectul judecății îl constituie raportul juridic penal de conflict ce analizează și fondul cauzei penale, respectiv îndeplinirea cerinței de „probe necesare“, iar, în condițiile în care probele nu pot avea o valoare dinainte stabilită, rolul judecătorului ar fi acela ca, prin verificarea în procedura prevăzută de art. 341 din Codul de procedură penală, să dea valoare și să analizeze atât legalitatea, cât și temeinicia soluției. ...