Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 73

73. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 56 alin. (2) și (3) din Constituție raportat la modificarea adusă art. 170, precum și la introducerea prevederilor titlului X^1 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, precizează că argumentele autorilor nu sunt suficiente pentru a arăta încălcarea principiului așezării juste a sarcinilor fiscale. Cu privire la această critică de neconstituționalitate, raportată la prevederile art. 56 alin. (2) din Constituție, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 452 din 15 septembrie 2005, că „principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune, de asemenea, diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, iar cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând nici caracter progresiv, diferența valorică a contribuției fiind determinată de nivelul diferit al venitului“. Prin urmare, consideră că este firesc ca valoarea contribuției să difere de la persoană la persoană, în raport cu cuantumul veniturilor realizate, dar această diferență este rezonabilă și justificată de situația obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari față de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum și de principiul solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, prin modificarea art. 170 alin. (3) lit. d) din Codul fiscal, consideră că simpla menționare a anului 2018, fără a analiza cadrul general al normei, nu poate conduce la concluzia că legiuitorul a adoptat o normă cu aplicabilitate retroactivă. Norma în discuție face referire la „veniturile din dividendele plătite, diminuate cu impozitul reținut, distribuite începând cu anul 2018“. Dividendele pot fi distribuite, dar neplătite, norma făcând referire la dividendele care au fost distribuite din 2018, dar neplătite, din care se va reține impozitul aferent, pentru a constitui baza de calcul și încadrarea în plafonul anual de cel puțin 6, 12 sau 24 de salarii minime brute pe țară. Cu privire la această susținere, consideră că sunt relevante considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 214 din 14 aprilie 2005, prin care s-a statuat că „planificarea bugetului statului și concretizarea politicilor și măsurilor financiare și bugetare ale statului în plan legislativ sunt aspecte ce nu privesc controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, în caz contrar realizându-se o ingerință a acestei instanțe în atributele puterilor legislativă și executivă ale statului, ceea ce ar contraveni principiului separației și echilibrului puterilor în stat, consfințit de art. 1 alin. (4) din Constituție“. Astfel, apreciază că este prerogativa absolută a Parlamentului și a Guvernului de a stabili cadrul legal, modalitatea de aducere la îndeplinire, precum și termenul în care intră în vigoare măsurile financiare sau fiscale adoptate. ...