Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 89
Punctul 89
89. Sub aspectul criticilor referitoare la încălcarea art. 15 și 16 din Constituție, referitoare la dispozițiile din capitolul II al legii criticate, opinează că nu pot fi acceptate, întrucât actul normativ dedus controlului de constituționalitate respectă în ansamblul său cerințele privind principiul egalității în drepturi și al neretroactivității legii civile. Astfel, reține că, la art. III. din lege, prevederile pct. 13 modifică art. 117 din Codul fiscal în sensul creșterii cotei de impozitare a veniturilor a căror sursă nu a fost identificată de la 16% la 70%. Apreciază că nu poate fi invocată vreo formă de discriminare prin măsura adoptată, deoarece impozitul de 70% se aplică doar acelor persoane care, ca urmare a controalelor organelor fiscale, în condițiile Codului de procedură fiscală, au venituri a căror sursă nu a fost identificată. Această măsură are menirea să așeze în același registru juridic obligațiile pe care le au toți cetățenii, de a-și declara și de a-și plăti taxele și impozitele, fără vreun privilegiu sau vreo discriminare. Mai mult, apreciază că nu poate fi vorba nici despre o retroactivare a legii fiscale. Reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit, de principiu, cu prilejul soluționării unor excepții de neconstituționalitate având ca obiect alte dispoziții legale criticate pentru încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare“. (Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001). Or, în situația de față, impozitul pe veniturile a căror sursă nu a fost identificată este datorat deja în baza legii vechi, noua lege doar modificând cota de impozitare (modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior). ...
Sursa oficială ↗