Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 79
Punctul 79
79. Cu referire la art. XX din legea criticată, opinează că nu pot fi reținute ca fiind semnificative considerentele pentru care autorii sesizării apreciază că normele de tehnică legislative sunt încălcate flagrant, inclusiv cu privire la formula introductivă a acestui articol. Reține că prin prevederile primului alineat al art. XX este dispusă modificarea alin. (3) al art. 391 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, iar prin alineatele subsecvente, respectiv alin. (2) -(7) , sunt reglementate măsurile adiacente elementelor de noutate aduse respectivei structuri normative din Codul administrativ și care urmează să se aplice ca dispoziții proprii legii deduse controlului de constituționalitate, și nu Codul administrativ. Prin urmare, alin. (2) -(7) nu se integrează în art. 391 din ordonanța de urgență menționată, ci reprezintă prevederi ale art. XX din legea criticată, fără renumerotarea prezumată ca fiind necesară de către autori. Acest fapt rezultă atât din redactarea părții introductive a alin. (1) , în care se enunță doar modificarea alin. (3) al art. 391 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 și care este urmată de redarea acestuia în noua redactare între ghilimele, tehnică legislativă care evidențiază faptul că doar respectivul alineat, alin. (3) , se integrează în Codul administrativ, cât și din analizarea fondului normativ al celorlalte alineate care conțin măsuri tranzitorii menite să asigure derularea în mod firesc a raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări, care urmează să fie înlocuită cu noua soluție normativă, cu evitarea conflictului dintre normele juridice succesive. Prin urmare, neîncălcând niciuna dintre prevederile cadrului normativ referitor la tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, conform cărora respectarea Constituției și a legilor este obligatorie. ...
Sursa oficială ↗