Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 95

95. Din această perspectivă, apreciază că este relevant de subliniat că tot în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că „Guvernul poate recurge la angajarea răspunderii sale, indiferent de faza în care se află procedura legislativă. Rolul unei asemenea proceduri este de a coagula o majoritate parlamentară, dar și de a surmonta actele obstrucționiste ale opoziției în cursul dezbaterilor legislative. Adoptarea acestei legi prin procedura prevăzută de art. 114 din Constituție a fost necesară pentru a răspunde într-un timp cât mai scurt la cerințele Fondului Monetar Internațional. Prin prisma acestor considerente, Curtea reține că Guvernul a recurs la această procedură in extremis, întrucât structura politică a Parlamentului nu permitea adoptarea proiectului de lege în procedură uzuală sau de urgență“. Pe de altă parte, apreciază că argumentele din sesizarea Curții, care vizează actuala majoritate parlamentară (60% din voturi) care ar putea fi de natură să suprime dreptul Guvernului la a apela la instrumentul consacrat la art. 114 alin. (1) din Constituție, nu pot fi primite. În caz contrar, s-ar accepta teza potrivit căreia doar un Guvern minoritar poate apela la procedura angajării răspunderii în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege. Faptul că procedura angajării răspunderii nu este rezervată exclusiv unui Guvern minoritar reiese și din doctrina pe marginea acestui subiect. Mai exact, în doctrină s-a reținut că o asemenea procedură este indicată mai ales în situația unui Guvern sigur pe majoritatea parlamentară, atunci când dorește să promoveze extrem de repede o lege pe care o consideră vitală pentru programul său de guvernare. Din această perspectivă, invocă deciziile Curții Constituționale nr. 57 din 12 februarie 2020, nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, nr. 34 din 17 februarie 1998 și nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009. ...