Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 109

109. Reține că, din perspectiva temeiurilor de drept invocate în sesizare, autorii consideră că utilizarea metodei de legiferare prin angajarea răspunderii Guvernului nu a fost dictată de necesități obiective. Observă că, în ceea ce privește motivul invocat (procedura de angajare a răspunderii Guvernului vizează un singur proiect de lege), jurisprudența Curții Constituționale a stabilit că nicio dispoziție a Legii fundamentale nu interzice ca printr-o lege să fie reglementate mai multe domenii ale relațiilor sociale. Astfel, Guvernul poate opta ca într-un proiect de lege, pe care îl supune Parlamentului spre adoptare, fie pe calea procedurii obișnuite de legiferare, fie prin angajarea răspunderii în fața Parlamentului să propună reglementarea mai multor domenii prin modificări, completări sau abrogări a mai multor acte normative în vigoare (Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005). De altfel, observă că jurisprudența prin care Curtea Constituțională a permis reglementarea unui „grup complex de relații sociale în vederea obținerii unui rezultat dezirabil“ este constantă (a se vedea deciziile nr. 147 din 16 aprilie 2003, nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, nr. 1 din 10 ianuarie 2014), iar Curtea Constituțională a menționat explicit că și în această materie, a angajării răspunderii Guvernului, „când legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge, iar o normă constituțională nu poate fi modificată pe cale de interpretare“ (Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998). Totodată, potrivit considerentelor Deciziei nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, expresia „unui proiect de lege“ trebuie înțeleasă în sens larg, angajarea răspunderii putându-se face și cu privire la două sau mai multe proiecte de lege sau la un pachet de asemenea proiecte, care pot fi simple ori complexe, singura cerință impusă de textul constituțional fiind cea referitoare la specia ori clasa actelor asupra cărora Guvernul își poate angaja răspunderea, adică un program, o declarație de politică generală ori un proiect de lege. De asemenea, în cuprinsul Deciziei nr. 57 din 12 februarie 2020, Curtea a apreciat că obiecția formulată în cauză din această perspectivă „nu poate fi primită, deoarece legiuitorul poate să reglementeze printr-o lege un grup complex de relații sociale, în vederea obținerii unui rezultat dezirabil la nivelul întregii societăți“. Curtea a mai reținut că „astfel de reglementări nu se abat de la regulile întocmirii unui proiect de lege, așa cum sunt stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, însă prin complexitatea lor nu au aceeași alcătuire ca un proiect de lege consacrat reglementării unei singure materii. Având în vedere scopul unic al noii reglementări (...), modul în care aceasta este structurată nu este de natură să afecteze, așa cum susțin autorii sesizării, dispozițiile art. 113 alin. (1) din Constituție (n.a. în prezent art. 114 din Constituție) și nici pe cele ale art. 3 și 12 din Legea nr. 24/2000“ (Decizia Curții Constituționale nr. 147 din 16 aprilie 2003). În continuare, Curtea și-a menținut abordarea, respingând critici similare reținând că „nicio dispoziție a Legii fundamentale nu interzice ca printr-o lege să fie reglementate mai multe domenii ale relațiilor sociale. Astfel, Guvernul poate opta ca într-un proiect de lege, pe care îl supune Parlamentului spre adoptare, fie pe calea procedurii obișnuite de legiferare, fie prin angajarea răspunderii în fața Parlamentului, să propună reglementarea mai multor domenii prin modificări, completări sau abrogări a mai multor acte normative în vigoare“. Curtea a constatat că prin legea supusă controlului „s-a urmărit realizarea unui scop unic, acela de reglementare unitară a mai multor domenii care privesc monitorizarea României în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, ceea ce conferă ansamblului de reglementări unitate“. Potrivit celor reținute de Curte cu acel prilej, „angajarea răspunderii Guvernului este o procedură parlamentară simplificată de adoptare a unei legi. Această procedură poate genera o moțiune de cenzură provocată de Guvern. În cazul în care cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor nu sunt de acord cu angajarea răspunderii Guvernului ori cu conținutul proiectului de lege, aceștia pot depune o moțiune de cenzură, iar dacă moțiunea este adoptată cu votul majorității deputaților și senatorilor, Guvernul suportă cea mai severă sancțiune, aceea a demiterii“ (Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005). ...