Decizia CCR nr. 489/2023Punctul 6

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, susține, în esență, că dispozițiile de procedură criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece condiția duratei maxime a măsurilor luate prin ordinul de protecție, care a fost interpretată de instanțele judecătorești ca fiind o condiție de admisibilitate a cererii de revocare a ordinului de protecție, capătă valențele unui fine de neprimire a unei cereri adresate instanțelor judecătorești, ceea ce împiedică instanța să se pronunțe asupra acestora și îngrădește dreptul persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de protecție de a introduce o acțiune în justiție. Măsurile dispuse prin ordinul de protecție, care prin natura lor au caracter temporar, determină o restrângere a drepturilor persoanei față de care s-a instituit, iar instanța judecătorească trebuie să aibă posibilitatea de a decide dacă starea de pericol social care a impus luarea măsurilor de protecție subzistă. Totodată, se arată că dispozițiile criticate contravin și prevederilor art. 16 din Constituție, deoarece presupusa diferență de tratament juridic - durata măsurii luate prin ordinul de protecție - nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În final, se menționează că, prin Decizia nr. 6 din 2 octombrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 217/2003. ...