Decizia CCR nr. 477/2023Punctul 65

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.09.2023 · dosar 31.364/245/2018
Punctul 65
65. De asemenea, susține că dreptul de a declanșa procedura executării silite individuale reprezintă, prin efectele asupra patrimoniului debitorului și al patrimoniului altor creditori, alții decât cei curenți cu titluri executorii, o măsură legislativă de drept substanțial care, prin urmare, este supusă garanției constituționale a neretroactivității legii civile. Astfel, în măsura în care dispozițiile art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 s-ar interpreta în sensul că nu doar termenele la care se face referire, care sunt norme de procedură, ci și măsura de executare silită individuală ar fi aplicabilă și proceselor declanșate înaintea intrării în vigoare a ordonanței de urgență în discuție, atunci o asemenea interpretare ar fi susceptibilă, prin prisma jurisprudenței instanței de contencios constituțional, de o critică de neconstituționalitate prin raportare la art. 15 alin. (1) din Constituție. Față de această împrejurare, învederează că o parte a argumentelor autorilor excepției de neconstituționalitate vizează aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii și, deși există o bogată jurisprudență a instanței de contencios constituțional de respingere, ca inadmisibile, a unor asemenea critici, totuși, aceasta a declarat neconstituționale texte de lege susceptibile de interpretări neconstituționale. ...
Sursa oficială ↗