Decizia CCR nr. 471/2023Punctul 5

5. Autoarea excepției consideră că, în situație de culpă comună, instanțele judecătorești nu mai au libertatea de apreciere cu privire la posibilitatea ori imposibilitatea continuării căsătoriei, din moment ce una dintre părți își manifestă dorința sau disponibilitatea de a continua căsătoria. Apreciind ca fiind imposibilă continuarea căsătoriei, contrar susținerilor soțului pârât, instanța nu mai poate să fie considerată imparțială, aceasta cu atât mai mult în situația în care nu se poate reține culpa exclusivă a soțului pârât. Dacă nu se poate reține culpa exclusivă a soțului pârât, în condițiile în care, chiar și în caz de adulter, numeroase familii și-au continuat căsătoria, consideră că nimic nu poate să se constituie în motiv temeinic ce face imposibilă continuarea căsătoriei, contrar dorinței uneia dintre părți, astfel încât această cerință trebuie analizată primordial de către instanțele judecătorești. Se ajunge astfel la analiza „motivelor temeinice“ care stau la baza susținerilor părților în sensul că este imposibilă continuarea căsniciei. Or, pentru eliminarea arbitrarului, ar fi necesară o reglementare distinctă, în caz contrar orice act ori fapt, real sau imaginar, ar constitui motiv temeinic pentru că așa susține una dintre părți. ...