Decizia CCR nr. 443/2023Punctul 25

25. Față de această împrejurare, cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, prin Decizia nr. 26 din 16 februarie 2023, precitată, paragrafele 31, 32 și următoarele, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica, întrucât, pe de o parte, principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalității și nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite, iar situația creditorilor creanțelor curente și asupra cărora există posibilitatea executării silite este diferită de cea a celorlalți creditori. Pe de altă parte, cu privire la prevederile art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea a învederat că acestea garantează dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, iar conținutul și limitele acestora sunt stabilite prin lege. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. Curtea a statuat că, în temeiul art. 44 din Constituție, legiuitorul este competent a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin urmare, Constituția nu garantează satisfacerea efectivă a oricărei creanțe, ci numai a creanțelor asupra statului, astfel că nu se poate reține pretinsa încălcare a principiului egalității și a dreptului de proprietate, prevederile criticate fiind în acord și cu scopul insolvenței, respectiv acela de instituire a unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. De asemenea, potrivit art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile menționate nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor. De altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenței, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanță cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea și Hotărârea din 17 iulie 2003, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). Ca atare, în virtutea dispozițiilor constituționale și convenționale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor insolvenței, inclusiv pentru stabilirea procedurilor de recuperare a creanțelor fiscale sau bugetare, iar prevederile criticate în prezenta cauză se circumscriu acestei marje de apreciere în ceea ce privește interesul general. ...