Decizia CCR nr. 39/2023Punctul 8

8. Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) și (2) , a art. 44 alin. (2) și a art. 53 alin. (2) din Constituție, precum și a art. 1 din Protocolul nr. 12/2000 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenție, autoarea arată că procedura insolvenței instituie o procedură colectivă, egalitară și concursuală pentru achitarea maximală a datoriilor debitorului. Pornind de la reperele jurisprudențiale stabilite de Curtea Constituțională, potrivit cărora „o diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o «justificare obiectivă și rezonabilă», adică dacă nu urmărește un «scop legitim» sau dacă nu există «un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat»“, textul criticat se dovedește a fi neconstituțional, întrucât deturnează procedura insolvenței de la scopul său, transformând-o dintr-o procedură colectivă și concursuală a creditorilor, bazată pe votul liber al majorității, într-o procedură vădit discriminatorie, tributară categoriei creditorilor privilegiați, doar pentru această categorie fiind cert că prin plan se poate propune mai mult decât în faliment. Se creează un tratament diferențiat nejustificat în mod obiectiv și rațional între categoriile de creditori, determinându-se prejudicierea drepturilor categoriilor de creanțe inferioare. Or, una este respectarea ordinii de prioritate stabilite la art. 159, respectiv art. 161 din Legea nr. 85/2014 și cu totul altceva este ca, în condițiile în care această ordine de prioritate este respectată, pentru criterii ce sunt lipsite de obiectivitate (cum sunt de multe ori voturile subiective ale unor creditori ale căror creanțe se propune a fi achitate integral și totuși aceștia votează împotrivă), să fie sacrificate interesele creditorilor salariali, bugetari sau chirografari, după caz. Este afectat așadar și mecanismul concurențial garantat constituțional prin crearea unor avantaje în recuperarea creanțelor de către creditori privilegiați (îndeobște societăți bancare). De aici derivă și o restrângere a dreptului de proprietate privată al celorlalți creditori ce dețin creanțe, fără să existe vreo justificare legitimă și proporțională pentru o atare imixtiune. ...