Decizia CCR nr. 442/2023Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.07.2023 · dosar 1.466/118/2019
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul criticat, astfel cum este în vigoare la data sesizării instanței, prin redactarea sa imprecisă în ceea ce privește sintagma „cererile introduse la instanțele judecătorești potrivit prevederilor prezentului capitol“, este contrar dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, deoarece capitolul la care se face referire cuprinde mai multe tipuri de litigii, atât cele legate de atribuirea contractelor, cât și cele aferente fazei de executare a contractelor. Or, noțiunea de „valoare estimată a contractului“ în funcție de care se calculează taxa judiciară de timbru prevăzută de acest act normativ, astfel cum a fost modificat prin art. IV pct. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, este specifică etapei de atribuire. Astfel, pentru litigii privind executarea contractelor, folosirea noțiunii de „valoare estimată a contractului“ încalcă principiul securității juridice și este imprevizibilă într-o situație precum cea a litigiului aflat pe rolul instanței judecătorești (în care există un acord-cadru cu o valoare estimată pentru 4 ani de executare prin încheierea a 4 contracte subsecvente) întrucât, în mod evident, părțile, în etapa de executare a contractului, nu se mai află într-o situație juridică echivalentă cu cea din etapa de atribuire a contractelor, iar pretențiile deduse judecății vizează o neexecutare a unei obligații de plată al cărei cuantum este nesemnificativ în raport cu valoarea estimată a contractului. De asemenea, mențiunea privind taxarea în funcție de valoarea estimată a contractului este contrară principiului egalității, dreptului la un proces echitabil și principiului așezării juste a sarcinilor fiscale. ...
Sursa oficială ↗