Decizia CCR nr. 436/2023Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 11.07.2023 · dosar 1.153/98/2018
Punctul 18
18. Totodată, prin prisma criticilor formulate, Curtea a observat că nemulțumirea autorului excepției de neconstituționalitate are în vedere interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 29/2018 de către organele fiscale abilitate, precum și de către instanțele judecătorești care sunt îndrituite cu soluționarea contestațiilor și litigiilor în materie fiscală, aspecte învederate din perspectiva unor pretinse neclarități ale legii sub aspectul fie al determinării stricte a categoriei de contribuabili cărora le este aplicabilă facilitatea fiscală în discuție, fără o limitare temporală, fie al determinării stricte a perioadei fiscale pentru care se aplică facilitatea în cauză. Or, Curtea a reținut că, astfel cum s-a arătat mai sus și cum reiese din titlul legii și din expunerea de motive aferentă legii în discuție, acest act normativ are ca obiect de reglementare anularea unor obligații fiscale, iar adoptarea art. 3 din Legea nr. 29/2018 a fost determinată de necesitatea îndreptării situațiilor apărute în practică din cauza interpretării și aplicării neunitare a legislației fiscale de către organele fiscale în ceea ce privește impozitarea veniturilor obținute de persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu sediul activității economice în România, care au realizat activitățile de producție agricolă, inclusiv activitățile de transformare a produselor agricole prin alte metode decât cele industriale sau au furnizat servicii agricole utilizând munca manuală proprie și/sau echipamentele specifice, ce au dus la impozitarea diferită a aceluiași tip de venit obținut de aceeași categorie de contribuabili, impozitarea veniturilor astfel realizate fiind abordată diferit de organele fiscale competente. ...
Sursa oficială ↗