Decizia CCR nr. 361/2023Punctul 21

21. Examinând în continuare motivele formulate de autorii excepției pentru a susține pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (2) și (6) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, Curtea constată că acestea nu se bazează pe examinarea conținutului normativ intrinsec al textelor legale criticate, în sensul că acestea, prin soluțiile legislative reglementate, s-ar afla într-un raport de contrarietate cu principiile înscrise în art. 16 și 44 din Constituție, ci vizează exclusiv modalitatea în care aceiași autori ai excepției pretind că textele criticate au primit o interpretare nelegală și neconstituțională prin Decizia nr. 3 din 30 ianuarie 2017 a instanței supreme. Or, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că orice excepție de neconstituționalitate are o anumită structură inerentă și intrinsecă, formată din trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea, de către autorul excepției, a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. Dacă al treilea element lipsește din cuprinsul motivării, iar acesta nu se poate deduce în mod rezonabil, prin legătura logică dintre textul legal criticat și norma constituțională de referință indicată, Curtea nu are competența de a se substitui autorului în motivarea excepției și o va respinge ca inadmisibilă, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). În acest sens, Curtea reține că între conținutul normativ al textelor de lege criticate și cel al prevederilor constituționale invocate nu se poate stabili în mod rezonabil o minimă legătură, astfel încât să poată fi analizată o veritabilă critică de neconstituționalitate. ...