Decizia CCR nr. 340/2023Punctul 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.06.2023 · dosar 1.261A/2023
Punctul 29
29. Astfel, dispozițiile art. 17 alin. (2) raportate la art. 20, art. 30 alin. (6) și art. 31 alin. (1) din lege încalcă prevederile art. 32 din Constituție, având în vedere lipsa unor garanții legale în ceea ce privește accesul tuturor beneficiarilor primari la un învățământ de calitate. Textele menționate condiționează accesul în învățământul preuniversitar de masă de limita de vârstă fără a asigura în mod efectiv programe alternative care să garanteze integrarea sau reintegrarea oricăror persoane în învățământul preuniversitar. Dacă în cazul învățământului preșcolar norma juridică prevăzută la art. 17 alin. (2) omite să instituie o limită de vârstă, în cazul învățământului primar, gimnazial și liceal se instituie anumite limite de vârstă, din rațiuni ce țin de stadiul dezvoltării socioemoționale și cognitive a persoanei. Cu toate acestea, o astfel de restrângere a dreptului la învățătură, în ceea ce privește componenta sa de acces neîngrădit la sistemul public de educație, este neconstituțională în măsura în care statul, prin autoritățile publice competente, nu asigură rute alternative, programe educaționale care să permită oricărui cetățean, indiferent de vârstă, să se înscrie în învățământul primar, gimnazial sau liceal. ...
Sursa oficială ↗