Decizia CCR nr. 340/2023Punctul 108
Punctul 108
108. Examinând criticile de neconstituționalitate, Curtea observă că prima dintre acestea vizează faptul că programele de tip „A doua șansă“ nu se organizează în mod obligatoriu, ci pot fi organizate, ceea ce ar duce la încălcarea dreptului la învățătură. În realitate, potrivit art. 17 alin. (2) din lege, indiferent de vârstă, persoanele pot urma învățământul cu frecvență; acest text legal reglementează și o facilitate în privința persoanelor care, fiind în intervale de vârstă mai înaintate raportat la vârsta clasei, au posibilitatea de a urma forma de învățământ cu frecvență redusă sau prin programul „A doua șansă“. Chiar dacă, potrivit art. 20 din lege, programul „A doua șansă“ poate fi organizat, învățământul cu frecvență redusă este o obligație ce incumbă în sarcina unităților de învățământ (fiind o formă de organizare a învățământului preuniversitar). Așadar, persoanele aflate în ipoteza normei pot urma învățământul cu frecvență, cu frecvență redusă și pe cel tip „A doua șansă“ în măsura în care acesta din urmă se organizează. Ca atare, statul respectă dreptul la învățătură al oricărei persoane, indiferent de vârstă, creând un cadru instituțional adecvat. ...
Sursa oficială ↗