Decizia CCR nr. 247/2023Punctul 6
Punctul 6
6. Tribunalul Suceava - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că dispozițiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează ipoteza în care în faza camerei preliminare nu sunt invocate cereri și excepții, condiții în care textul criticat asigură soluționarea cu celeritate a cauzei penale. Se susține, de asemenea, că textul criticat nu încalcă drepturile părților procesului penal, inculpatului fiindu-i comunicată o copie a rechizitoriului, și, totodată, că inculpatului, celorlalte părți și persoanei vătămate li se aduc la cunoștință obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător și termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Astfel, se susține că, în cazul în care până la termenul stabilit nu se formulează cereri sau excepții care să fie supuse dezbaterii contradictorii, citarea părților și dezbaterea obiectului camerei preliminare sunt pur formale. Se arată, totodată, că împotriva încheierii prin care se dispune începerea judecății poate fi formulată contestație, în cadrul căreia pot fi invocate și cazuri de nulitate absolută, acest aspect constituind o garanție suplimentară a protejării drepturilor și intereselor legitime ale părților. ...
Sursa oficială ↗