Decizia CCR nr. 236/2023Punctul 6
Punctul 6
6. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, reține că, în speță, ca urmare a procesului în care au fost condamnate mai multe persoane pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a fost desființat un înscris, fără ca emitentul acelui înscris (care nu a fost participant la săvârșirea infracțiunilor) să fie parte în proces, deși avea un interes legitim în raport cu care puteau fi valorificate apărări înaintea pronunțării dispoziției instanței, ce a produs efecte asupra drepturilor sale civile. Apreciază că excluderea posibilității emitentului unui act, a cărui desființare se solicită, de a participa la judecarea cauzei penale în care se decide asupra desființării are drept consecință lipsirea de efectivitate a dreptului de acces la justiție al acestei persoane, garantat de art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, în condițiile în care soluția nu mai poate fi ulterior repusă în discuție în fața unei instanțe civile. Apreciază că normele procesual penale criticate, ce restrâng sfera părților din procesul penal la inculpat, partea civilă și partea responsabilă civilmente, contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție, întrucât creează o situație discriminatorie în raport cu sfera persoanelor interesate, respectiv a persoanelor vizate de soluțiile pronunțate sau numai antamate în procedura de judecată. Totodată, reține că stabilirea corectă a cadrului procesual și îndeplinirea legală a procedurii de citare sunt de natură să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. ...
Sursa oficială ↗