Decizia CCR nr. 197/2023Punctul 11
Punctul 11
11. Judecătoria Găești apreciază că prerogativele încredințate procurorului de către legiuitor cu privire la administrarea și aprecierea probelor în cursul urmăririi penale reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public, așa cum este acesta stabilit de prevederile art. 131 din Constituție. De altfel, Curtea Constituțională a statuat că, potrivit Legii fundamentale, Ministerul Public este o parte componentă a autorității judecătorești, iar nu a puterii executive sau a administrației publice și că - în calitate de reprezentant al intereselor generale ale societății și de apărător al ordinii de drept, al drepturilor și libertăților cetățenilor - Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze și să aprecieze probele care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluționare a cauzei. În măsura în care partea interesată consideră că procurorul a pronunțat în mod discreționar soluția de clasare, aceasta are posibilitatea de a se adresa judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă cu plângere întemeiată pe dispozițiile art. 340 din Codul de procedură penală. ...
Sursa oficială ↗