Sari la conținut

Decizia CCR nr. 308/2017Punctul 10

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
09.05.2017
Dosarul
102.317/299/2015

10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 327 din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate nu sunt de natură să încalce principiul liberului acces la justiție, respectiv dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil și nici să limiteze sau să restrângă dreptul la apărare. Astfel, prerogativele încredințate procurorului de către legiuitor cu privire la administrarea și aprecierea probelor în cursul urmăririi penale reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituție. Potrivit Legii fundamentale, Ministerul Public este o parte componentă a autorității judecătorești, iar nu a puterii executive sau a administrației publice. Ministerului Public - în calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societății și de apărător al ordinii de drept, al drepturilor și libertăților cetățenilor - îi revine sarcina ca, prin procurori, în faza de urmărire penală, să caute, să administreze și să aprecieze probele care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluționare a cauzei. Totodată, menționează că, în măsura în care partea sau persoana vătămată interesată consideră că procurorul a pronunțat în mod discreționar una dintre soluțiile menționate în textul de lege criticat, aceasta are posibilitatea, în cazul emiterii rechizitoriului, de a arăta judecătorului în ce constă nelegalitatea comisă (Decizia Curții Constituționale nr. 82 din 18 februarie 2014). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie