Sari la conținut

Decizia CCR nr. 308/2017Punctul 4

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
09.05.2017
Dosarul
102.317/299/2015

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală constituie o materializare a prerogativelor conferite procurorului de prevederile art. 131 din Constituție. Procurorul are, astfel, obligația ca, în faza de urmărire penală, să strângă și să administreze probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere, fiind consacrate garanții, în acest sens, prin dispozițiile art. 5, art. 100 alin. (1) și ale art. 94 din Codul de procedură penală, inclusiv cu privire la consultarea dosarului pe tot parcursul urmăririi penale. Menționează că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) din Codul de procedură penală, organele de urmărire penală pot fi sancționate pentru luarea de declarații neconforme. Nerespectarea, interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de lege criticate nu sunt de natură a atrage neconstituționalitatea acestora. Totodată, aplicarea greșită a legii de către procuror poate fi remediată prin formularea de cereri și excepții în procedura de cameră preliminară. Prin urmare, există suficiente garanții și sancțiuni care să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie