Decizia CCR nr. 219/2017Punctul 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.04.2017 · dosar 1.541/115/2015
Punctul 8
8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 alin. (1) raportat la art. 295 din Codul penal, se susține că nu sunt invocate motive noi față de cele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 461 din 28 iunie 2016, motiv pentru care se solicită respingerea excepției. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, se arată că părțile pot să conteste probele, sub aspectul temeiniciei, în momentul începerii cercetării judecătorești, că ele pot să își exprime voința cu privire la necontestare sau la readministrarea acestora. Se mai arată că, atât conform dispozițiilor Codului de procedură penală din 1968, cât și potrivit prevederilor Codului de procedură penală în vigoare, instanțele sunt obligate să asigure garanția procesuală a administrării de probe în căile de atac, așa încât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată nu este incidentă în cauză. Se solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie. ...
Sursa oficială ↗