Decizia CCR nr. 163/2023Punctul 7
Punctul 7
7. În ceea ce privește art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 149/2015, se susține că acesta reglementează, în principal, modalitățile în care administratorul fondurilor cinegetice realizează atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, precum și ordinea de preferință a acestor modalități. Din examinarea lit. a) -c) ale alin. (1) din art. 8 rezultă că atribuirea directă a dreptului de gestionare are loc în două situații și în această ordine: în cazul gestionarilor consacrați [lit. a) ] și a gestionarilor propuși de asociațiile proprietarilor de terenuri [lit. b) ], iar licitația publică vizează fondurile cinegetice neatribuite în condițiile prevăzute la lit. a) [lit. c) ]. Ordinea prestabilită la lit. a) și b) este însă contrazisă de redactarea normelor juridice prevăzute la lit. c) , rezultând că, ori de câte ori nu se va putea efectua atribuirea directă către gestionarul consacrat, se va trece la numirea acestuia pe baza licitației publice, ceea ce modifică implicit ordinea în care se va încredința atribuirea gestionării. Astfel, dacă atribuirea directă nu se va putea realiza în favoarea gestionarului consacrat (de pildă, pentru că acesta nu își manifestă voința de a avea gestiunea în continuare), se va proceda automat ope legis la organizarea licitației publice în vederea desemnării gestionarului, încălcându-se dreptul subiectiv al asociației proprietarilor de terenuri, prevăzut la lit. b) , de a propune viitorul gestionar. Se consideră că, prin caracterul defectuos, echivoc și contradictoriu al reglementării conținute la lit. c) a alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 406/2007, dreptul asociațiilor de proprietari de a propune un gestionar devine unul exclusiv teoretic și golit de conținut, de vreme ce preferabilitatea acestuia față de oricare alt potențial gestionar desemnat pe baza licitației este anulată în mod explicit de modalitatea de reglementare conținută la lit. c) a aceluiași alin. (1) . Se susține că aceeași este modalitatea de reglementare cuprinsă și în Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, adoptat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.020/2016, care confirmă aceeași ordine de atribuire a gestionării ce rezultă din norma contradictorie conținută la lit. c) a alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 407/2006: art. 7 normează condițiile de demarare a procedurii de atribuire directă în favoarea gestionarului consacrat; potrivit art. 8 alin. (1) , demararea procedurii de atribuire prin licitație publică se face după finalizarea celei prin atribuire directă operate conform art. 7, pentru fondurile rămase neatribuite, iar art. 11 alin. (1) prevede expres că procedura de atribuire directă pentru situația prevăzută la art. 1 lit. b) (respectiv, în cazul gestionarilor propuși de asociațiile proprietarilor de terenuri - s.n.) se face după finalizarea acțiunilor anterior menționate. ...
Sursa oficială ↗