Decizia CCR nr. 163/2023Punctul 43
Punctul 43
43. Autoarea excepției critică ordinea mai sus prevăzută, fiind nemulțumită de faptul că, deși art. 8 alin. (1) lit. b) precizează expres modalitatea de atribuire directă a dreptului de gestionare către gestionarul propus de asociațiile proprietarilor de terenuri, acest lucru nu se întâmplă în concret datorită redactării defectuoase a normelor conținute la lit. c) , care, prevăzând licitația publică drept modalitate subsecventă celei de atribuire directă, se raportează doar la cea reglementată la lit. a) , excluzând-o pe cea menționată la lit. b) . Efectul concret al redactării confuze a lit. c) , confirmat și de prevederile Regulamentului privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, adoptat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.020/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 7 noiembrie 2016, constă în atribuirea directă mai întâi gestionarului consacrat, în temeiul lit. a) , iar în ipoteza în care acesta nu solicită atribuirea directă sau nu sunt îndeplinite condițiile în acest sens se aplică direct lit. c) , respectiv modalitatea atribuirii prin licitație publică, schimbându-se astfel ordinea prestabilită la art. 8 alin. (1) și împiedicând asociațiile de proprietari să propună un gestionar. În acest sens, art. 11 alin. (1) din regulamentul menționat stabilește că demararea procedurii de atribuire directă pentru gestionarii licențiați propuși de către asociațiile proprietarilor de terenuri care au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic supus atribuirii se face după finalizarea acțiunilor specifice atribuirii directe, în cazul gestionarilor consacrați, și a celor de atribuire prin licitație publică, pentru terenurile rămase neatribuite. ...
Sursa oficială ↗