Decizia CCR nr. 165/2023Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.04.2023 · dosar 119/32/2019
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile criticate sunt neconstituționale în măsura în care se referă inclusiv la contractele ce fac parte din activitatea curentă/obișnuită a persoanei juridice administrate de consilierul local sau în care acesta are calitatea de asociat, dar la încheierea sau executarea cărora consilierul local nu participă personal, în sensul că nu are și nu poate avea cunoștință despre acestea. Consilierul local nu poate cunoaște, anticipa și nici răspunde pentru fapta prepusului persoanei juridice, dând ca exemplu vânzarea, de către respectiva persoană juridică, a unor produse alimentare sau de larg consum unui reprezentant al vreuneia dintre instituțiile enumerate la art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Prin urmare, având doar calitatea obiectivă de administrator sau asociat al persoanei juridice, dar fără a participa direct/personal la actele de comerț derulate prin prepuși, poate chiar contrar dispozițiilor consilierului local, acesta din urmă este persoana sancționată din perspectiva Legii nr. 161/2003. Chiar având deschis accesul la justiție, consilierul nu se poate apăra în mod eficient, deoarece elementele determinante pentru atragerea răspunderii sale, conform art. 90 alin. (1) , sunt, în afara oricărei distincții a legii, de natură exclusiv obiectivă, respectiv dubla sa calitate de consilier local - administrator sau asociat al unei persoane juridice și de cocontractant în relațiile comerciale încheiate de respectiva persoană juridică cu entitățile enumerate în textul legal criticat. Or, dacă în dreptul penal operează prezumția de nevinovăție sau diferite cauze specifice de înlăturare a răspunderii penale sau în dreptul civil proba culpei revine reclamantului, în domeniul interdicțiilor și incompatibilităților reglementate de Legea nr. 161/2003 sunt suficiente cauze exterioare pentru stabilirea, prin raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate, a răspunderii consilierului local, respectiv simpla existență a contractului încheiat cu o instituție dintre cele prevăzute de lege. Orice apărare care privește împrejurările în care a fost încheiat contractul ori atitudinea obiectivă sau subiectivă a consilierului local - împrejurări care constituie esența răspunderii personale - devine inutilă, transformând astfel dreptul de acces la justiție, dreptul la un proces echitabil și la înfăptuirea justiției în drepturi pur formale. ...
Sursa oficială ↗