Decizia CCR nr. 136/2023Punctul 11

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal încalcă principiul legalității, egalitatea în drepturi și dreptul la un proces echitabil. Arată că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „refuzul organului de executare“ se înțelege refuzul părții unui raport juridic, care poate fi orice persoană sau entitate, de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească prin care este obligată să îndeplinească un anumit act. Consideră că sintagma menționată este neclară și imprevizibilă în raport cu multitudinea de obligații ce pot fi dispuse în sarcina debitorilor prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie civilă. Prin modul de interpretare restrâns la organul de executare silită, sintagma criticată conduce la imposibilitatea sancționării unor fapte penale evidente de nerespectare a hotărârilor judecătorești. Arată că, în speță, instanța civilă a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri, obligând comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la punerea în posesie a proprietarului și, respectiv, comisia județeană la emiterea titlului de proprietate de îndată, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Întrucât punerea în posesie nu a avut loc și nu a fost emis titlul de proprietate, a fost formulată plângere penală pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești, însă organul de urmărire penală a interpretat, în mod greșit, că organ de executare poate fi numai executorul judecătoresc, pornind de la prevederile art. 623 din Codul de procedură civilă, care stabilesc că executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Autorii excepției subliniază că, potrivit dispozițiilor art. 622 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie și numai în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel, ceea ce înseamnă că, în speță, organe de executare sunt comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și, respectiv, comisia județeană, care sunt două entități învestite prin lege cu punerea în posesie și, respectiv, emiterea titlului de proprietate corespunzător. Consideră că viciul de redactare a normei juridice criticate determină încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece existența infracțiunii este apreciată de organele judiciare în mod arbitrar, în funcție de considerații subiective. De asemenea, dispozițiile de lege criticate aduc atingere și principiului nediscriminării, deoarece același act poate fi interpretat de un procuror ca fiind corespunzător, iar de un altul ca necorespunzător. ...