Decizia CCR nr. 696/2025Punctul 33

33. Autorii prezentei excepții de neconstituționalitate își bazează întreaga motivare pe prezumția că, în faza executării silite, debitorii se află într-o poziție care îi îndreptățește la un tratament normativ de care, în mod perfect legitim, trebuie să se bucure părțile unui litigiu. În faza de judecată a procesului civil, deci cât încă nu există o hotărâre judecătorească cu autoritate de lucru judecat, pârâtul poate, în condiții de egalitate, să supună atenției judecății imparțiale a judecătorului orice apărare, pretenție etc. Dar, odată ce executarea silită a fost încuviințată, potrivit art. 666 din Codul de procedură civilă, de instanța de executare, tot ceea ce îi mai rămâne de făcut debitorului este să îndeplinească de bunăvoie titlul executoriu. Doar incidental, adică strict pentru motive care vizează exclusiv legalitatea derulării procedurii de executare silită, ar mai putea debitorul să se adreseze instanței de executare pe calea contestației la executare. Din acest motiv, debitorul din faza executării silite nu se poate plânge de un presupus tratament normativ care îl avantajează pe creditorul executării silite sau de faptul că executorului judecătoresc i se acordă prerogative discreționare. Dimpotrivă, soluția normativă criticată este mai aptă să răspundă exigențelor de celeritate și certitudine a executării silite, întrucât executorul judecătoresc, așa cum rezultă din art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, este singurul, cu excepțiile strict prevăzute, care poate realiza funcția vitală pentru păstrarea unui regim de stat de drept, și anume a executării silite. De asemenea, potrivit art. 623 din Codul de procedură civilă, „Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel“. Or, având în vedere autoritatea cu care legiuitorul l-a învestit pe executorul judecătoresc, în niciun caz nu i se poate imputa acestuia că a condiționat momentul de la care curge termenul de perimare a executării silite de solicitarea, în scris, adresată creditorului de către executorul judecătoresc de a îndeplini un anumit act de executare. Executorul judecătoresc este oficialul învestit de lege cu îndatorirea primară de a se asigura că executarea silită, activitate sensibilă, ușor pretabilă la abuzuri deopotrivă ale creditorului și debitorului, se derulează în condiții de domnie a legii. Evident, eventuale abuzuri ale executorului însuși pot fi corectate prin acel remediu ultim și fundamental care îl reprezintă accesul la justiție, în particular posibilitatea părților, inclusiv a debitorului, de a formula contestație la executare, în temeiul art. 712 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii“. ...