Decizia CCR nr. 95/2023Punctul 4

4. Având cuvântul, reprezentanta Ministerului Public arată că autorul excepției a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de cumpărare de influență reglementată de dispozițiile art. 292 din Codul penal. Așa fiind, apreciază că dispozițiile art. 291 din același act normativ nu au legătură cu soluționarea cauzei, solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate cu un atare obiect. În subsidiar, referitor la dispozițiile art. 291 din Codul penal, arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 712 din 5 noiembrie 2019. Alin. (1) al art. 292 din Codul penal instituie tragerea la răspundere a oricărei persoane care cumpără influență. Apreciază că legiuitorului, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, îi revine îndatorirea de a stabili ce fapte constituie infracțiuni și care este regimul sancționator al acestora, precum și cauzele de nepedepsire. Prin incriminarea acestei fapte se realizează transpunerea în legislația internă a obligației cuprinse în art. 12 din Convenția penală privind corupția. Nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, textul de lege criticat fiind conform principiilor constituționale și convenționale. Sintagma criticată se regăsește și în dispozițiile care incriminează infracțiunea de trafic de influență, aceasta fiind interpretată atât de practica judiciară, cât și de literatura juridică de specialitate, astfel încât destinatarul normei își poate adapta conduita. ...