Decizia CCR nr. 92/2023Punctul 6

6. Având cuvântul, reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 219 alin. (2) lit. b) și d) -f) din Codul penal, acestea neavând legătură cu soluționarea excepției. În continuare, apreciază că prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt aplicabile în cauză, dispozițiile criticate reprezentând norme de drept substanțial, iar nu de drept procesual. Face referire la Decizia nr. III din 23 mai 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, apreciind că aceasta se aplică în continuare în ceea ce privește considerentele. Prin urmare, pentru a se reține că o persoană a comis un act de natură sexuală nu este obligatorie obținerea satisfacției sexuale, ci pentru a atrage calificarea de act de agresiune sexuală este esențial ca actul de executare să pună în discuție lezarea libertății victimei, care este constrânsă la o conduită calificată ca fiind sexuală. Conținutul concret al sintagmei criticate urmează să fie stabilit în fiecare caz de către organele judiciare, în funcție de circumstanțele speței, în activitatea de aplicare a legii, aspect ce nu contravine principiului legalității incriminării și pedepsei, astfel cum acesta rezultă din art. 23 alin. (12) din Constituție și art. 7 din Convenție. Dispoziția legală dă posibilitatea destinatarilor normei să înțeleagă conduita ce trebuie urmată, putând apela, în caz de nevoie, și la persoane cu pregătire de specialitate în domeniul juridic. În ceea ce privește art. 219 alin. (2) lit. c) din Codul penal, arată că legiuitorul a înțeles să ocrotească un climat de dezvoltare fizică și psihică a minorilor care să le asigure acestora posibilitatea de a păstra sentimente de pudoare, decență și moralitate cu privire la viața sexuală. ...