Decizia CCR nr. 70/2023Punctul 6

6. Se susține că, în condițiile lipsei de claritate, precizie și previzibilitate a textului criticat, autoritatea executivă, respectiv Guvernul, își va exercita atribuția prevăzută la art. 108 alin. (2) din Constituție, de adoptare a hotărârii pentru organizarea executării legii criticate, în mod defectuos; astfel, autorii criticii argumentează că legiuitorul primar lasă o marjă largă de apreciere legiuitorului delegat cu privire la categoriile de persoane fizice și juridice care furnizează servicii publice ori de interes public, fără indicarea unor criterii de identificare clare a acestora, fapt ce poate determina o reglementare infralegală trunchiată, incompletă sau prea generală, dar în niciun caz exhaustivă. Se susține că hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna în baza legii, fiind secundum legem și urmărind organizarea executării și executarea în concret a legii, motiv pentru care se apreciază că este obligatoriu ca legea să realizeze, la nivel primar, un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât pentru persoanele fizice și juridice destinatare ale legii, cât și pentru instanțele judecătorești, întrucât un eventual control de legalitate realizat asupra unui act administrativ, cum este o hotărâre a Guvernului, trebuie să poată fi raportat la repere clare și previzibile; or, transferând Guvernului marja de apreciere a criteriilor în funcție de care sunt determinați destinatarii normei legale criticate, legiuitorul lasă cale liberă arbitrarului și abuzului de putere. Așadar, se susține că soluția legislativă prin care legiuitorul primar transferă în sarcina Guvernului reglementarea, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a categoriilor de persoane prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din legea analizată, hotărâre care va fi adoptată în cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii criticate, este în dezacord cu dispozițiile Legii fundamentale, deoarece norma primară nu stabilește în mod clar și concret criteriile în limita cărora Guvernul, ca putere executivă, este abilitat să asigure punerea în executare a legii criticate. Se arată că lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a noilor reglementări determină imposibilitatea identificării exacte a destinatarilor legii analizate și, în consecință, a obligațiilor ce le revin potrivit aceleiași legi, astfel încât aceștia să își poată adapta conduita la exigențele impuse prin dispozițiile sale. Or, pentru a fi înțeleasă și respectată de către destinatarii săi, legea analizată trebuie să îndeplinească cerințele de claritate, precizie și previzibilitate prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituție, precum și la art. 6, art. 8 și art. 23 din Legea nr. 24/2000. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la deciziile nr. 189 din 2 martie 2006, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 348 din 17 iunie 2014, nr. 17 din 21 ianuarie 2015, nr. 63 din 24 februarie 2015 și nr. 302 din 4 mai 2017, fiind invocată, totodată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66. ...