Decizia CCR nr. 40/2023Punctul 9
Punctul 9
9. Autorii sesizării învederează că art. 9 din Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 și ratificată de România prin Legea nr. 86/2000, instituie accesul larg la justiție, prin proceduri judiciare sau administrative, pentru orice act și omisiuni ale persoanelor private și ale autorităților publice care contravin dispozițiilor din legislația națională referitoare la mediu. Conform Convenției de la Aarhus, procedurile care privesc accesul la justiție „trebuie să asigure remedii efective și adecvate și să fie corecte, echitabile, oportune și nu excesiv de costisitoare (...) și să acorde asociațiilor de mediu accesul la justiție și, prin urmare, dreptul de a acționa în numele intereselor publice“. Convenția de la Aarhus face parte din dreptul intern în conformitate cu art. 11 din Constituție, iar în condițiile în care legea criticată restricționează grav accesul la justiție, respectiv încalcă dreptul fundamental al organismelor sociale interesate la o instanță, aceasta contravine normelor constituționale prevăzute la art. 11 și art. 20 alin. (2) din Constituția României. ...
Sursa oficială ↗