Decizia CCR nr. 34/2023Punctul 17

17. În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 725 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 4 aprilie 2017, prin care a statuat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, invocată într-o cauză având ca obiect contestația exercitată împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară prin care s-a dispus confiscarea unei arme în procedura prevăzută de art. 549^1 din Codul de procedură penală. Astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că „deținerea unui bun este interzisă de lege atât în situația în care deținerea se realizează cu un anumit scop ilicit, expres prevăzut de lege, în lipsa acestui scop, deținerea având un caracter licit, dar și în situația când simpla posesie a unui bun, indiferent de scopul urmărit, constituie o faptă prevăzută de legea penală, fiind vorba în acest caz de o interdicție legală cu caracter general“ (paragraful 22). În ceea ce privește a doua categorie de bunuri, Curtea a apreciat că „legiuitorul a prezumat existența unei periculozități obiective ce derivă din însăși substanța/natura acestor bunuri, astfel că simpla deținere a acestora, contrar dispozițiilor legale, creează acea stare de pericol pentru a cărei înlăturare este necesară intervenția organului judiciar prin măsura confiscării bunurilor respective. În categoria acestor bunuri sunt incluse și acelea pentru a căror deținere este necesară îndeplinirea unor condiții, fiind supuse unui regim de autorizare. În cazul acestora din urmă nerespectarea regimului de autorizare determină ca deținerea să fie contrară legii penale. În doctrină, s-a evidențiat că regimul de autorizare este introdus tocmai pentru a da posibilitatea organelor de stat competente să verifice dacă persoanele care solicită autorizarea prevăzută în fiecare caz în parte prezintă garanții, în sensul că vor folosi aceste bunuri într-un mod care să nu cauzeze o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penală și pentru ordinea publică, în general“ (paragraful 23). „Or, [...] condițiile în care deținerea, portul, folosirea și operațiunile cu arme și muniții sunt permise pe teritoriul României sunt reglementate de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014 [...]. Astfel, aceste bunuri intră în categoria celor pentru a căror deținere este necesară îndeplinirea unor condiții, fiind supuse unui regim de autorizare. Îndeplinirea condițiilor impuse de lege este circumscrisă întregii perioade în care bunul se află în posesia persoanei, indiferent dacă aceasta folosește sau nu bunul respectiv, necesitatea îndeplinirii acestor condiții grevându-se pe starea de pericol ce derivă din însăși substanța/natura acestora. Totodată, persoanele în posesia cărora se află aceste bunuri și în sarcina cărora intră îndeplinirea acestor condiții nu se pot prevala de necunoașterea legii“ (paragraful 26). În aceste condiții, Curtea a analizat proporționalitatea măsurii în raport cu scopul vizat, din perspectiva dreptului de proprietate, garantat de art. 44 din Constituție, precum și în considerarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a apreciat că dispozițiile legale respectă un just echilibru între interesul general și interesul particular în cauză, deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori ca urmare a aplicării măsurii confiscării speciale neconstituind expropriere, și nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 168 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 16 martie 2010, sau Decizia nr. 900 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010). ...