Decizia CCR nr. 34/2023Punctul 16
Punctul 16
16. Cu privire la reglementarea distinctă a procedurii administrative de suspendare sau de anulare a permisului de armă, prin Decizia nr. 10 din 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 11 iunie 2019, instanța supremă a statuat că „nu poate modifica momentul în raport cu care armele și munițiile nedepuse la un armurier autorizat devin «bunuri a căror deținere este interzisă de legea penală», în accepțiunea art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal referitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale. Armele și munițiile nedepuse la un armurier autorizat pot constitui bunuri a căror deținere este interzisă de legea penală, supuse confiscării speciale, numai în cazul în care nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat dobândește configurația unei fapte prevăzute de legea penală și numai de la momentul la care legea penală interzice deținerea în continuare a armei și a muniției.“ Înalta Curte a mai reținut că „armele și munițiile constituie, în general, bunuri a căror deținere este interzisă de legea penală în absența autorizării, concluzie care se desprinde atât din dispozițiile art. 342 alin. (1) și (2) din Codul penal, cât și din economia Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Deținerea armelor și a munițiilor este neautorizată și, în consecință, interzisă de legea penală atât în ipoteza în care persoana nu are un permis de armă, cât și în ipoteza în care persoana nu are un permis de armă valabil și nu depune arma și muniția în interiorul termenului prevăzut de legea penală. Așadar, la împlinirea termenului de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, termen prevăzut de legea penală, armele și munițiile deținute de persoana care nu are un permis de armă valabil, ca efect al comiterii faptei de a nu le depune la un armurier autorizat, devin bunuri a căror deținere este interzisă de legea penală, în sensul art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal.“ ...
Sursa oficială ↗