Decizia CCR nr. 2/2023Punctul 11
Punctul 11
11. Tribunalul București - Secția I penală opinează că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată, în acest sens, că autorul invocă în susținerea excepției de neconstituționalitate o aparentă discriminare, fiind de competența legiuitorului de a decide care împrejurări vădesc o periculozitate deosebită a unui infractor, respectiv comiterea unei infracțiuni foarte grave, cum este infracțiunea de omor, de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor. Se mai susține că chestiunile de drept anterior menționate aparțin sferei politicii penale a statului. Este invocată, totodată, Decizia nr. 17 din 11 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a decis că, în interpretarea art. 189 alin. (1) lit. e) și a art. 169 alin. (1) din Codul penal, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni de omor sau a unei tentative la infracțiunea de omor, reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana condamnată definitiv care a comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor nu împiedică reținerea elementului circumstanțial agravant prevăzut în art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal. ...
Sursa oficială ↗