Decizia CCR nr. 685/2022Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile potrivit cărora legea dării în plată se aplică pentru toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, chiar în eventualitatea în care debitorul este interesat de salvarea uneia dintre proprietățile ipotecate, sunt neconstituționale. Apreciază, astfel, că prin obligativitatea dării în plată a tuturor bunurilor ipotecate se produce o încălcare gravă și iremediabilă a vieții familiale a debitorului, mai ales în situațiile în care acesta și-a exprimat opțiunea de a păstra unul dintre imobilele ipotecate și s-a declarat de acord să încheie o convenție cu banca în sensul acoperirii părții din datorie ce este garantată prin ipoteca corespunzătoare, așa cum este cazul autoarei excepției. În această situație, consumatorul este iremediabil expus, întrucât băncile au posibilitatea de a executa silit toate imobilele debitorului, lăsând la latitudinea băncii opțiunea de a executa întregul patrimoniu al acestuia, fiind încălcat în acest mod dreptul de proprietate al consumatorului (în speță fiind vorba despre un contract de credit în cuantum de 547.532,05 euro și ipotecă imobiliară, a cărui stingere se solicită, fiind ipotecate mai multe imobile aparținând atât autoarei excepției/debitoarei, cât și garanțiilor ipotecari). Se mai susține că, dând posibilitatea băncii de a opta fie pentru executarea silită a tuturor imobilelor debitorului, fie pentru luarea în plată a tuturor imobilelor acestuia, este încălcat grav și dreptul consumatorului de a avea o predictibilitate în privința etapelor procedurii și finalității acesteia. Apreciază, astfel, că se încalcă principiul proporționalității, neexistând o motivare obiectivă și rezonabilă pentru care legiuitorul să fi prevăzut această încălcare a dreptului de proprietate, în speță existând o disproporție vădită între scopul urmărit de legiuitor, și anume protejarea instituțiilor de credit, în detrimentul consumatorilor, prin instituirea obligativității de a da în plată toate imobilele deținute în proprietate, fără a se circumstanția și acele situații în care consumatorul este interesat să păstreze vreunul dintre bunurile imobile ipotecate, în situația în care ar avea mijloacele financiare să o facă. Așa fiind, pentru înlăturarea acestei discriminări injuste și subiective, autoarea excepției apreciază că se impune declararea ca fiind neconstituțional a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, iar, pentru ca scopul legii să fie atins, legiuitorul ar fi trebuit să aibă în vedere nu doar protecția drepturilor instituțiilor de credit, ci și protecția drepturilor consumatorilor, așa cum sunt reglementate de art. 44 și art. 26 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗