Decizia CCR nr. 520/2022Punctul 292
Punctul 292
292. Comisia de la Veneția, prin Avizul nr. 924/2018, a stabilit doar că „implicarea efectivă a unui consiliu judiciar (sau a unui consiliu pentru procurori), dacă o astfel de structură există, este esențială, reprezentând o garanție de neutralitate și de expertiză profesională, apolitică“, ceea ce nu înseamnă că acest consiliu trebuie să fie un decident în toate cazurile, ci să aibă un rol esențial în procedură. Spre exemplu, potrivit art. 148 alin. (2) din legea criticată, avizul negativ al CSM îl obligă pe ministrul justiției să organizeze un nou interviu cu candidatul care a primit acest aviz. Chiar dacă ministrul justiției decide continuarea procedurii cu respectivul candidat, se poate observa că avizul CSM, pe de o parte, a avut drept efect organizarea unui nou interviu, iar, pe de altă parte, avizul emis va fi discutat în cadrul noului interviu și reprezintă un reper pentru ministrul justiției în promovarea în continuare a procedurii de numire. ...
Sursa oficială ↗