Decizia CCR nr. 510/2022Punctul 12
Punctul 12
12. Guvernul mai arată că rațiunea prevederilor art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2015 a vizat clarificarea situației persoanelor născute anterior înfăptuirii Marii Uniri din anul 1918, pe teritorii care au devenit parte a Regatului României, persoane care nu dobândiseră cetățenia română nici prin naștere și nici prin adopție; în acest fel, s-a clarificat situația juridică a descendenților până la gradul III ai acestor persoane, fără a se modifica soluția de principiu instituită prin Legea nr. 21/1991. De asemenea, cu referire la dispozițiile art. I pct. 8 [în ceea ce privește modificarea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1991], rațiunea modificării a vizat împrejurarea că „în practica Comisiei s-a constatat că perioada de «cel mult două luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent», în care solicitanții trebuie să răspundă solicitării Comisiei pentru cetățenie având ca obiect completarea dosarului, în cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluționării cererii, sub sancțiunea respingerii cererii ca nesusținută, este prea scurtă, termenul fiind propus a fi extins la cel mult 4 luni de la primirea aceleiași solicitări de către petent“ (modificarea fiind în interesul solicitanților de cetățenie). ...
Sursa oficială ↗